După o primă scrisoare deschisă adresată ministrului Cristian David privind extremismul maghiar la Oradea, la redacţie ne este expediată o plângere în legătură cu viitoarele acţiuni şovine ale maghiarilor la Târgu Secuiesc, adresată comisarului Corneliu Câmpeanu.
PLÂNGERE
În atenţia inspectorului şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, comisar Corneliu Câmpeanu,
Asociaţia Noua Dreaptă vă remite această plângere în legătură cu evenimentele organizate de către anumite organizaţii radicale maghiare în oraşul Târgu Secuiesc.
Astfel, pe data de 3 mai 2008 va avea loc la Sala Spoturilor din Târgu Secuiesc, aşa cum este anunţat în presa de limbă maghiară si prin afişele lipite în urmă cu câteva zile în oraş, un concert al formaţiei maghiare Karpatia. Această formaţie, fondată în 2003, este recunoscută pentru versurile sale ce instigă la anularea tratatului de la Trianon din 4 iunie 1920, când România si-a reprimit în componentă regiunea istorică Transilvania. În fapt, majoritatea pieselor de pe cele 6 albume ale grupului muzical au ca temă centrală „desprinderea” Transilvaniei din România, pentru a putea fi alipită Ungariei Mari (alături de regiuni din Serbia, Slovacia, Cehia, Croaţia, Austria şi Ucraina).
Anul trecut, pe data de 17.04.2007, formaţia Karpatia a tinut un concert similar în orasul Cluj-Napoca, la Casa de Cultură a Studentilor. Concertul celor de la Karpatia a fost sustinut de Miscarea Tinerilor din cele 64 de Comitate (HVIM) si de Tinerii Maghiari din Ardeal (EMI). Aceste organizatii, la fel ca alte câteva, au simpatizanti in judetele cu populatie majoritar maghiară din Transilvania, unde desfăsoară actiuni ce vizează anularea caracterului national unitar al Statului Roman ori diminuarea suveranitătii în regiunile locuite de maghiari.
Prin urmare, Asociaţia Noua Dreaptă vă cere să luaţi măsurile care se impun, potrivit legilor care protejează caracterul unitar, independent si indivizibil al statului român, pentru a identifica si pedepsi organizatorii acestui concert, al cărui scop este pur provocator si jignitor la adresa românilor. Este momentul să înceteze tolerarea acestor grupuscule extremiste maghiare, al căror unic scop este destabilizarea statului român si divizarea lui pe criterii etnice.
Sesizarea a fost remisă şi majorităţii instituţiilor de presă din România şi vom urmări îndeaproape măsurile adoptate pentru oprirea manifestărilor anti-constituţionale. Aşteptăm răspunsul dumneavoastră conform Legii 544/2001, la adresa de corespondenţă: OP 1, CP7 Braşov 500500.
În speranţa unei soluţionări in spiritul Constituţiei,
Cu stimă, Cristian Grigoraşi,
Responsabil Departamentul pentru românii din Harghita si Covasna
02-mai-2008
Cu toţii am intrat în contact cu lumea occidentală şi cu toţii am fost catalogaţi ca est europeni. Atât de peiorativa formulă încă ne transformă în marginali şi crează o barieră între cele două jumătăţi ale Europei. Diferenţa constă în cultură, nivel de dezvoltare, civilizaţie, moravuri şi chiar în rasă, est europenii fiind mai ales baltici şi nesemnificativ nordici, ş.a.
Europa a fost creată de invaziile arienilor, care de la nordul Mării Negre au ocupat aproape întregul continent şi au colonizat până şi platourile iraniene. Invaziile îndreptate în toate cele puncte cardinale au creat un liant cultural şi rasial între aproape toate popoarele europene din Hibernia (Irlanda) şi până în Aria (centrul Iranului) şi din Norvegia până în Sicilia. În urma acestor migraţii au luat naştere celţii, germanii, grecii, tracii, iranienii ş.a. Tot aceste migraţii au dat naştere strălucitoarelor civilizaţii din zona mediteraneană: miceniană, greacă, asiriană şi persană. Ţin să amintesc faptul că din civilizaţia miceniană a luat naştere civilizaţia greacă din care făcea parte şi cea romană influenţată mai mult de popoarele celtice, iar din aceasta din urmă a luat naştere civilizaţia noastră actuală. Sfârşitul antichităţii a luat sfârşit odată cu sfârşitul civilizaţiei şi culturii greco-romane care au fost perpetuate de către Biserică şi de către Imperiul Bizantin.
Originea Europei de Est se află în acest Ev Mediu Timpuriu, aşa numitele Dark Ages, „Vremurile întunecate”. Imperiul Roman de Apus a fost ocupat de popoarele germanice, care au preluat moştenirea romană. Jumătatea răsăriteană a Europei a fost ocupată de popoarele turcice.
Nenumăratele invazii ale populaţiilor turcice au avut un rezultat devastator asupra popoarelor europene din teritoriile ocupate de nomazi şi asupra civilizaţiei bizantine, decapitate în 1453 de către turcii osmanlâi. Populaţiile turcice care au invadat Europa Răsăriteană au fost hunii în secolul al IV-lea, avarii în secolul al V-lea, protobulgarii în secolul al VI-lea, khazarii în secolul al VII-lea, maghiarii[1] în secolul al IX-lea, pecenegii în secolul al X-lea, cumanii în secolul al XI-lea, mongolii în secolul al XIII-lea şi nu în ultimul rând turcii otomani în secolul al XV-lea. Europa de vest nu a simţit decât mânia hunilor şi puţin a mongolilor. În timp ce Europa de Apus trăia Renaşterea Carolingiană şi se repopula, partea de est a continentului era invadată de alte populaţii turcice.
Rusia s-a aflat sub dominaţie turcică până la domnia lui Ivan cel Groaznic în secolul al XVI-lea, iar Balcanii s-au eliberat de ocupaţia otomană abia în secolul al XIX-lea, proces neîncheiat. Moştenirea acestor invazii se simte în plan cultural, al civilizaţiei şi nu în ultimul rând, în plan genetic. Primul Reich a încercat să răspândească cultura occidentală în Estul Europei, prin crearea statelor vasale ale Poloniei şi Ungariei, care însă mai degrabă au constituit o barieră între popoarele slave, greci şi români pe de o parte şi popoarele germane şi latine din Occident pe de altă parte. În secolul al XVIII-lea, concomitent cuceririlor Imperiului Habsburgic din Balcani, lumea occidentală a redescoperit estul Europei, şocant de înapoiată, ca o zonă de tranziţie între Asia şi Europa occidentală, Europa lui Carol cel Mare. Relaţiile dintre „est europeni” şi „vest europeni” au fost mereu încordate de atunci, creându-se o discrepanţă între aceste două zone de cultură şi civilizaţie.
În concluzie se poate afirma că Europa de Est a fost creată de invaziile turcico-mongole. Mesajul meu este unul pentru unitate între toate naţiunile albe, fie că locuiesc în Europa, America de Nord sau de Sud, în Africa de Sud, sau în Oceania. Unitatea este necesară pentru asigurarea progresului şi perpetuării culturii, civilizaţiei şi rasei noastre.
Note:
[1] Este speculat faptul că denumirea de ungur derivă din cuvântul turcic „onogur”, „10 săgeţi”, făcând referire la cele 7 tiburi finno-ugrice şi la trei triburi de khavari, triburi desprinse din Imperiul Khazar înainte 881.
Teritoriu românesc căzut sub conducere străină timp de aproape un mileniu, Ardealul s-a situat mereu printre cele mai arzătoare năzuinţe ale co-naţionalilor din Ţara Românească şi Moldova, năzuinţe ce păreau a fi răsplătite în scurta escapada unificatoare a lui Mihai Viteazu, pentru ca apoi să rămână o biată iluzie până în 1918. Acel amplu moment de graţie al Neamului şi-a găsit reflectarea în Tratatul de la Trianon, semnat la 20 iunie 1920. Acest Tratat a consfinţit, în planul politicii internaţionale şi în drept, ceea ce în fapt era deja neîndoiois pentru poporul român. Trianonul a fost, poate, cel mai mare -şi singurul- act de justiţie pe care Occidentul l-a săvârşit în favoarea României, după nenumărate secole de marginalizare şi ignorare.
Unde ne aflăm acum? Ce s-a mai ales din idealurile generaţiei ce a murit şi a sacrificat totul pentru ca Trianonul să poată fi semnat? Neglijenţa clasei politice actuale pare a-i pune un văl de nepătruns pe ochi, în acest sens. Totul este permis, în numele unui multiculturalism iluzoriu, minorităţilor etnice. Totul este permis, chiar şi umilirea făţişă a majorităţii „tăcute”, majoritate care se mulţumeşte să întoarcă faţa de la spectacolul teribil ce se desfăşoară chiar în mijlocul ei.
La 90 de ani de la Marea Unire şi la 88 ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, autorităţile române permit ivirea unor organizaţii şi asociaţii ce au ca scop anihilarea efectelor acestor două evenimente cruciale în istoria Neamului. Se pot menţiona în acest sens Mişcarea Tinerilor din cele 64 de Comitate (HVIM) şi Tinerii Maghiari din Ardeal (EMI), care – în numele dreptului la identitate etnică – militează pentru limitarea suveranităţii statului român în unele din regiunile sale, încălcând astfel nu doar normele ordinii constituţionale, ci şi pe cele ale bunul-simţ dictat de convieţuirea comună cu alte etnii.
După scandalul de anul trecut, provocat de organizarea la Cluj a concertului susţinut de formaţia maghiară Karpatia, organizaţiile de tineret din Ardeal nu s-au mulţumit cu simplele discursuri revanşarde şi iredentiste, ci au luat legea (pardon, bidineaua …) în propriile mâini. Peste noapte, Oradea şi-a văzut o mare parte a străzilor rebotezate. Cu şabloane şi spray-uri cu vopsea, tinerii maghiari au decis să înscrie – sub plăcuţele ce indică numele străilor – denumiri maghiare. Astfel, punctul zero al oraşului, Piaţa Unirii a fost decorat cu inscripţia “Szent Laszlo Ter”, strada Moscovei a primit numele de “Szilagyi Dezso”, strada Roman Cioragariu pe cea de “Uri”, iar bulevadul Stefan cel Mare s-a pricopsit cu numele lui “Arpad”. Deşi singura reacţie a autorităţilor orădene a fost în acel moment cea de a pasa una alteia obligaţia sesizării legale, în cele din urmă inscripţiile au fost şterse. Totuşi, cicatricile rămân pe zidurile orădene …
Probabil constatând exemplara impasibilitate a autorităţilor române, în acest an, organizaţiile maghiare au decis să reitereze seria de concerte a formaţiei Karpatia de anul trecut. E inutil a menţiona că acest grup muzical are versuri cu un pronunţat caracter iredentist, declamând necesitatea acaparării de către Ungaria a unor provincii din statele învecinate şi militând pentru înfierarea Tratatului de la Trianon.
Pe 1 mai, Karpatia va concerta la Oradea, continuând ulterior la Târgu Secuiesc. La ultima reprezentaţie a formaţiei, autorităţile au beneficiat de scuza necunoaşterii ideilor promovate de această trupă. Însă, dupa ce în Cluj s-a scandat “Să piară Trianonul!” şi steagurile Ungariei Mari au fost arborate de către participanţii la concert, autorităţile statale nu au doar dreptul, ci şi obligaţia de a interveni pentru a opri astfel de manifestaţii.
După aproape un mileniu de chinuri, Ardealul crezuse în 1918 şi, apoi, în 1920 că umilinţele la care a fost supus se vor încheia. Istoria a demonstrat ca viitorul nu va fi la fel de blând precum speranţele sale. Capitolul Trianon nu a fost nici pe departe deznodământul pe care românii din Transilvania îl doreau. Diktat-ul de la Viena, instaurarea comunismului, iar acum sfidarea evidentă a populaţiei române de către o parte a etnicilor maghiari … fără de sfârşit.
La redacţie ne este trimisă următoarea scrisoare deschisă semnată de Forumul Creştin „Noua Dreaptă”:
Către: Ministerul Internelor şi Reformei Administrative
Dlui Ministru, Cristian David
Stimate domnule ministru,
Asociaţia Noua Dreaptă (ND) vă remite această scrisoare în legătură cu evenimentele organizate de către anumite organizaţii civile maghiare în oraşul Oradea.
Pe data de 1 mai 2008 va avea loc la Oradea, aşa cum este anunţat în presa de limbă maghiară şi prin afişele lipite în urmă cu câteva zile în oraş, un concert al formaţiei maghiare Karpatia[1]. Această formaţie, fondată în 2003, este recunoscută pentru versurile sale ce instigă la anularea tratatului de la Trianon din 4 iunie 1920, când România şi-a reprimit în componenţă regiunea istorică Transilvania. În fapt, majoritatea pieselor de pe cele 6 albume ale grupului muzical au ca temă centrală „desprinderea” Transilvaniei din România, pentru a putea fi alipită Ungariei Mari (alături de regiuni din Serbia, Slovacia, Cehia, Croaţia, Austria şi Ucraina[2]).
Anul trecut, pe data de 17.04.2007, formaţia Karpatia a ţinut un concert similar în oraşul Cluj- Napoca, la Casa de Cultură a Studenţilor. Concertul celor de la Karpatia a fost susţinut de Mişcarea Tinerilor din cele 64 de Comitate (HVIM) si de Tinerii Maghiari din Ardeal (EMI) [3]. Aceste organizaţii, la fel ca alte câteva, au simpatizanţi in judeţele cu populaţie majoritar maghiară din Transilvania, unde desfăşoară acţiuni ce vizează anularea caracterului naţional unitar al Statului Roman ori diminuarea suveranităţii în regiunile locuite de maghiari.
Asociaţia Noua Dreaptă a depus anul trecut după acest concert o plângere penală la Tribunalul de pe lângă Curtea de Apel a Cluj-Napoca, plângere nesoluţionată în vreun fel nici până acum.
Concertul de la Oradea programat pe 1 mai va avea loc în incinta Universităţii Creştine Maghiare Partium şi este organizat, ca şi data trecută, de către Mişcarea Tinerilor din cele 64 de Comitate (HVIM) si de Tinerii Maghiari din Ardeal (EMI) filiala Oradea[4].
Prin urmare, Asociaţia Noua Dreaptă vă cere să luaţi măsurile de rigoare, potrivit legilor care protejează Constituţia şi România ca stat unitar, independent şi indivizibil[5], pentru a identifica şi pedepsi organizatorii acestui concert, al cărui scop este pur provocator şi jignitor la adresa românilor. Este momentul să înceteze tolerarea acestor grupuri extremiste maghiare, al căror singur scop este destabilizarea statului român şi divizarea lui pe criterii etnice.
În speranţa că veţi lua în considerare această plângere,
Cu stimă,
Asociaţia Noua Dreaptă
Note:
[1] http://www.pallaiprodukcio.hu/portal/images/stories/rnaptar/2008/080501_Karpatia_Nagyvarad.jpg
[2] http://karpatiazenekar.hu/data/index.php?mpc=album_igyvoltigylesz
[3] http://www.monitorulcj.ro/cms/site/m_cj/news/_8222_fasz_trianon_8220_13307.html
[4] www.gardianul.ro/2008/04/07/actualitate-c24/autonomia
_maghiara_din_transilvania_in_ritm_de_chitare_electrice-s112027.html
[5] Constituţia României – Articolul 1 (1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.
1968, primăvara. Motiv de fericită amintire pentru întreaga stângă europeană, occidentală, globală. Perioada cuprinsă între martie 1968 şi iunie 1968 s-a dovedit a fi, ulterior, momentul în care mentalitatea occidentală conservatoare a sucombat definitiv, din punct de vedere al aderenţei la mase, în faţa ideologiei socialiste şi a idealurilor „eliberării” propuse de aceasta. Cine nu îşi aminteşte milioanele de francezi mărşăluind, animaţi de acelaşi spirit revoluţionar-fanatic precum cel al iacobinilor, împotriva regimului generalului de Gaulle? Cine îi poate uita pe studenţii fantaşti ce declamau frenetic „Il est interdit d’interdire” (“Este interzis a se intezice”)?
Cu siguranţă nimeni nu poate uita acest vânt iconoclast, vânt ce a măturat orice valoare stabilă, orice mândru ideal constituent al “vechii” Europe. Fiecare soclu axiologic tradiţional a fost metodic dărâmat, virulent ras de pe faţa pământului şi înlocuit cu noi mituri. În numele acestui nou iacobinism, stânga franceză a zdrobit sub bocancul său ideatic orice idee sau individ care a încercat să i se opună. De acum, calea unei iluzorii egalităţi egalizant-egalizatoare, a unei libertăţi radicalizate până la libertinism a fost irecuperabil deschisă, în detrimentul oricărei frâne impuse de bunul-simţ. Uşa fostelor interdicţii naturale a fost deschisă, izbită de perete şi scoasă din ţâţâni …
În timp ce orice european îşi poate aminti această tristă victorie a stângii globale, oare câţi dintre noi ştiu că exact acum patruzeci ani, pe 20 aprilie 1968, un parlamentar britanic, Enoch Powell, s-a dovedit a fi omul ce se ia la trântă cu epoca sa? Câţi dintre noi îşi aduc aminte de acest conservator care nu doar că a îndrăznit să respingă şi să combată demenţa virulentă a stângismului biruitor, ci şi să atragă de partea sa la fel de mulţi susţinători precum studenţii parizieni?
Pe 20 aprilie 1968, în aceeaşi primăvară a “eliberării”, Enoch Powell a ieşit la tribună în Birmingham, ţinând acel discurs ce ulterior avea să fie denumit “Rivers of Blood” (“Râuri de sânge”), prin parafrază la unul din cânturile Eneidei lui Vergilius. Alocuţiunea sa, axată îndeosebi pe tema imigraţiei din colonii către Marea Britanie, a fost rapid catalogată drept rasistă, retrogradă şi indezirabilă. În mod firesc pentru această epocă, Enoch Powell şi-a pierdut funcţia din Shadow Cabinet, nereuşind să mai obţină până la sfârşitul vieţii sale vreo poziţie politică semnificativă. Motivul?
Încăpăţânarea lui de a-şi păstra convingerile naţional-conservatoare, fără nici un compromis, fără nici un pas în spate, chiar dacă acest fapt ar fi dus la linşarea sa politico-mediatică. Enoch Powell, unul dintre ultimii conservatori europeni cu adevărat de dreapta, necorupt de dogma pervertitoare a neoconservatorilor americani, a „îndraznit” să pună la îndoială legitimitatea programului imigraţionist al Partidului Laburist. „Vina” sa a fost aceea de a lua în piept doctrina socialistă a acestui partid, materializată în aşa-numitul „Race Relations Act” („Actul privind relatiile rasiale”), „greşeala” lui a fost de a considera acest proiect de lege drept ofensiv şi imoral.
Exact acum patruzeci ani, Enoch Powell, aproape profetic a îndraznit să spună că „Privind spre viitor, văd doar semne rele. Precum Romanul [Vergilius], mi se pare că văd < < tibrul spumegând a sânge >>. Tragicul şi ireversibilul fenomen pe care îl urmărim cu multă oroare de cealaltă parte a Atlanticului, dar care acolo este de nedespărţit faţă de istoria Statelor înseşi, se răsfrânge şi aici, asupra noastră, însă este datorat doar voinţei şi neglijenţei noastre”.
Revoltat de politica nechibzuită a Partidului Laburist de a primi şi chiar a cere imigranţilor din colonii să pătrundă în Marea Britanie, conservatorul Enoch Powell şi-a îndemnat susţinătorii şi colegii din Parlament să respingă aceste tendinţe maladive până nu e prea târziu. Îngrijorat de paradoxul discriminării majoritaţii în favoarea unei minorităţi, Powell notează „Este ca şi cum ai privi o întragă naţiune lucrând de zor la înălţarea propriului rug funerar”.
Până la sfârşitul lunii aprilie, Enoch Powell a primit în jur de 120 000 de scrisori privitoare la discursul său, majoritatea declarându-şi solidaritatea faţă de cele enunţate. Chiar dacă această alocuţiune a însemnat, teoretic, sfârşitul carierei sale în viaţa înaltei politici, Powell a devenit un simbol britanic şi european în ceea ce priveşte lupta piezişă cu socialismul global şi politicile de imigraţionism frenetic. Powell a însemnat pentru mulţi naţionalişti britanici un reper al discursului intelectual bine cumpănit şi bine articulat, un model conservator al ideii naţionale în faţa pericolului reprezentat de dizolvarea identităţii în cadrul unui iluzoriu multiculturalism.
În deceniile următoare, majoritatea britanicilor, indiferent de poziţionarea lor în spectrul politic, s-au văzut obligaţi să recunoască adevărul celor susţinute de Enoch Powell în aprilie 1968. Indubitabil, Marea Britanie, a devenit până în mileniul III un leagăn al imigraţionismului ridicat la rangul de politică de stat, o naţiune care se prăbuşeşte sub loviturile de bici născute din socialismul auto-flagelant al anilor `68.
Întrebarea ce se naşte în prezent, pentru Europa, dar şi pentru întreaga lume este: care moment e cel demn de reţinut din acea epocă a maladiei progresiste? Cel al făţărniciei radicalismului revoluţionar al stângii franceze ori cel al conservatorismului în confruntare cu spiritului epocii, demonstrat de dreapta britanică? Marcuse ori Powell? Decizia e la îndemâna fiecărui individ. Nimeni nu are dreptul să hotărască pentru celălalt, însă precum spunea si Powell, acum patru decenii, „Nu ştiu dacă va exista voinţa publică de a cere şi obţine aceste acţiuni [de repatriere a imigranţilor], nu ştiu. Tot ceea ce ştiu e că a vedea aceste probleme şi a nu spune nimic despre ele ar fi o mare trădare”. Nu opoziţia, ci tăcerea e cea mai gravă …
